Epitrahil de la Ștefan Tomșa al II-lea
Mănăstirea Putna
Spre deosebire de feloane, păstrate într-un număr mai mare, dintre epitrahile, un singur exemplar pare să fi ajuns până la noi și acela este acum la Putna. Inscripția dedicatorie de pe poale are următorul conținut:
„Acest patrafir l-a făcut Io Ștefan voievod Tomșovici, în anul 7130 (1621–1622)”
Fără nici o precizare privitoare la mănăstirea căreia i s-a făcut dania, s-ar putea presupune că epitrahilul nu provine de la Solca. Însă împotriva acestei ipoteze se ridică o descriere corectă și completă a veșmântului, cuprinsă în condica Mănăstirii Solca: „unul cusut cu sărmă, cu 12 chipuri a sfinților apostoli, cusute cu sărmă, la fieștecare chip, cununi de mărgăritariu, cu noao bumbi mari de argint, poleiți, și cu șasă canafuri de sărmă”.
În toamna lui 1957, când Petre Ș. Năsturel l-a văzut în proaspăt reorganizatul muzeu al Putnei, epitrahilul nu mai avea bumbi, așa încât eruditului cercetător nu i-a mai rămas decât să noteze: „urme a 10 găitane se mai văd în dreptul picioarelor sfinților Matei, Luca, Simon, Iacov și Toma, dovadă că patrafirul se încheia odinioară cu bumbi”.
Nici aureolele din boabe de mărgăritar, despre care vorbește arhimandritul Vartolomei Mazereanu, nu mai existau. „Starea marginii aureolelor tuturor apostolilor – constata Petre Ș. Năsturel – dovedește că purtau pe vremuri mărgăritare. Nu a mai rămas nici unul”.
În partea superioară a epitrahilului – pe care Petre Ș. Năsturel n-a putut-o vedea, din pricina felului în care era expusă broderia –, pe un fond de mătase roșie, este aplicat un medalion conținând reprezentarea Maicii Domnului orante. De jur împrejurul imaginii, se desfășoară o inscripție:
„Acest stihar l-a făcut Io Ștefan voievod, fiul lui Tomșovici, în anul 7122 (1613–1614)”
Deduc de aici că, la origine, medalionul cu inscripție a aparținut unui stihar, care trebuie să se fi aflat tot la Putna. Deteriorat în timp, el n-a mai ajuns până în zilele noastre. S-a păstrat, însă, medalionul care, la o restaurare a epitrahilului, a fost atașat acestuia. Stiharul fusese adus, cu siguranță, tot de la Solca, pentru că el face parte din seria veșmintelor donate de Ștefan Tomșa al II-lea ctitoriei sale, în 1614.
Sursa: Maria Magdalena Székely, Pe urmele vechilor odoare ale Mănăstirii Solca, în „Analele Putnei”, XI, 2015, 1
